Doi tineri au mers împreună la şcoală. Unul a devenit predicator şi în curând urma să fie pensionat. Orator renumit n-a fost el niciodată; însă duminică după duminică a vestit Evanghelia, simplu, cu căldură şi cu toată inima. Celălalt, prietenul său de scoală, a mers la teatru si a devenit un artist şi un orator recunoscut. El se trăgea dintr-o familie credincioasă si ceea ce el-a auzit în tinereţea sa nu s-a şters niciodată pe deplin, cu toată că în timpul muncii sale, aproape că a uitat toate. La sfârşitul activităţii sale, prietenii i-au pregătit o masă de despărţire. L-au rugat chiar să-şi invite pe prieteni şi aşa se face că a scris prietenului său de şcoală, predicatorul. După câteva împotriviri, acesta a acceptat invitaţia. Nu-i plăcea deloc să vină în tovărăşia artiştilor. Însă în cele din urmă s-a hotărât să meargă, căci a considerat că este frumos din partea vechiului său prieten de şcoală că nu l-a uitat.
Predicatorul stătea între doi artişti si întreţinerean în discuţie era foarte plăcută. Spre sfârşitul mesei, sărbătoriul a fost rugat să vorbească ceva oaspeţilor. El a consimţit, cu condiţia ca si camaradul lui de şcoală — predicatorul, să facă acelaşi lucru. Omul sărbătorit a ales Psalmul 23. De ce a luat el tocmai psalmul păstorului, nici chiar el nu putea să-şi explice. Probabil că acesta avea un rol în amintirile din tinereţea sa şi din casa sa părintească. Cine ştie? Ca totdeauna, el a rostit cunoscutele cuvinte într-un mod artistic şi au urmat aplauze prelungite. După aceea s-a sculat bătrânul predicator, o figură timidă, puţin impozantă. El a luat mult folosita Biblie şi a citit acelaşi psalm într-un mod foarte simplu, aşa cum a făcut-o deseori la patul unui muribund. S-a făcut linişte, o altfel de linişte decât cea dinainte; şi după ultimele cuvinte: „Şi voi locui în Casa Domnului zile îndelungate" a rămas liniştit. Atunci artistul s-a sculat în picioare, a dat mâna vechiului coleg de şcoală şi a spus oaspeţilor: „Stiti care este diferenţa? Eu cunosc Psalmul, însă el cunoaşte pe Păstor."
Predicatorul stătea între doi artişti si întreţinerean în discuţie era foarte plăcută. Spre sfârşitul mesei, sărbătoriul a fost rugat să vorbească ceva oaspeţilor. El a consimţit, cu condiţia ca si camaradul lui de şcoală — predicatorul, să facă acelaşi lucru. Omul sărbătorit a ales Psalmul 23. De ce a luat el tocmai psalmul păstorului, nici chiar el nu putea să-şi explice. Probabil că acesta avea un rol în amintirile din tinereţea sa şi din casa sa părintească. Cine ştie? Ca totdeauna, el a rostit cunoscutele cuvinte într-un mod artistic şi au urmat aplauze prelungite. După aceea s-a sculat bătrânul predicator, o figură timidă, puţin impozantă. El a luat mult folosita Biblie şi a citit acelaşi psalm într-un mod foarte simplu, aşa cum a făcut-o deseori la patul unui muribund. S-a făcut linişte, o altfel de linişte decât cea dinainte; şi după ultimele cuvinte: „Şi voi locui în Casa Domnului zile îndelungate" a rămas liniştit. Atunci artistul s-a sculat în picioare, a dat mâna vechiului coleg de şcoală şi a spus oaspeţilor: „Stiti care este diferenţa? Eu cunosc Psalmul, însă el cunoaşte pe Păstor."

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu