„Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie." Nuiaua era scurtă, avea forma unei măciuci şi servea ca armă de apărare

Psalmul 23 versetul 4b: „Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie." Nuiaua era scurtă, avea forma unei măciuci şi servea ca armă de apărare. Când venea un lup, zilierul părăsea oile şi fugea, însă păstorul cel bun nu-şi cruţa viaţa şi intervenea pentru oi (Ioan 10). Aşa făcea şi David; în 1 Samuel 17, putea spune lui Saul: „Şi când un leu sau un urs venea să ia un miel din turmă, alergam după el, îl loveam şi-i smulgeam oaia din gură. Dacă se ridica împotriva mea, îl apucam de falcă, îl loveam şi-l Omoram." Nu este o mângâiere şi un motiv de încredere să ai un Păstor care apără pe ai Săi? Domnul Isus nu Şi-a dat numai viaţa, ci S-a dat chiar la moarte, prin care a nimicit puterea Diavolului. „Deci, dacă Mă căutaţi, lăsaţi pe aceştia să se ducă", spunea Mântuitorul, când L-au prins, în Ioan 18. 

 Toiagul este mai lung decât nuiaua şi are la capăt o mică lopăţică. Cu aceasta se poate arunca înaintea oilor un bulgăre de pământ sau o pietricică, ca să le atenţionezi când merg prea departe. Animalul se sperie atunci şi fuge înapoi la turma care este în siguranţă